Zinedine Zidane a demisionat de la Real Madrid

0
489

Zinedine Zidane a decis să se retragă din funcția de antrenor al echipei Real Madrid, după ce a condus clubul spre trei titluri ale Ligii Campionilor în două sezoane și jumătate.

Zidane a făcut publică decizia sa într-o conferință de presă.

“Am luat decizia de a nu mai continua ca antrenor al lui Real Madrid. Este un moment ciudat, dar această echipă are nevoie de o schimbare pentru a continua să câştige. Are nevoie de un alt stil de muncă şi de aceea am luat această decizie”, a afirmat antrenorul .

“Iubesc foarte mult acest club și pe președintele care mi-a dat șansa să gestionez clubul viselor mele. Dar totul se schimbă și de aceea am luat decizia de a pleca. Voi fi încă aproape de club, dar această decizie este una clară care ar putea să nu aibă sens pentru unii oameni. Înțeleg și pot să mulțumesc fanilor nu doar ca antrenor, ci ca un jucător pe care l-au susținut mereu”, a mai spus Zidane.

Zidane a preluat la Real Madrid, în urma plecării lui Rafa Benitez în ianuarie 2016 și a câștigat trei titluri consecutive de Liga Campionilor, precum și titlul Ligii în 2016-2017, scrie eurosport.com.

sursa aici

Adaugă părerea ta

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.