Simona Halep la Rogers Cup

0
256

Simona Halep (27 ani), numărul patru mondial, a părăsit turneul de la Toronto, în această dimineață, doborâtă de dureri la tendonul lui Ahile. Campioana de la Wimbledon s-a retras după ce a pierdut primul set, 4-6, în sfertul cu cehoaica Marie Bouzkova (21 ani, 91 WTA), venită din calificări, care în optimi a dispus de letona Jelena Ostapenko în două seturi, cu 6-2, 6-2. 
Halep – Bouzkova 4-6 (abandon Halep) ACTUALIZARE. Simona Halep a abandonat din cauza unor probleme la tendonul lui Ahile, de la piciorul stâng. ACTUALIZARE. În primul set, Bouzkova a condus 4-0, Halep a egalat 4-4, dar în cele din urmă cehoiaca s-a impus 6-4. Câștigătoarea joacă în semifinale cu Serena Williams, care a trecut în sferturi de Naomi Osaka, 6-3, 6-4. Bouzkova a jucat în calificări la Toronto, unde a trecut de sârboaica Jovana Jaksic şi americanca Sachia Vickery, pentru a pătrunde pe tabloul principal. A trecut apoi de Leylah Fernandez, pe care a învins-o cu 6-0, 6-1. În optimi a provocat însă una dintre surprizele turneului: a eliminat-o pe favorita numărul 7, Sloane Stephens, de care a trecut cu 6-2, 7-5. Marie Bouzkova are 12 titluri ITF, în 16 finale jucate, iar în acest an a jucat prima finală la un turneu WTA 125K, la Guadalajara, unde a fost învinsă de rusoaica Veronika Kudermetova. Cehoaica a mai ajuns la începutul anului în optimile turneului Premier de la Brisbane, unde pornise tot din calificări. Halep a declarat, joi, că în meciul cu rusoaica Svetlana Kuzneţova a jucat mai bine decât a făcut-o miercuri contra americancei Jennyfer Brady în turul al doilea al turneului de tenis de la Toronto (WTA). ”Cred că am jucat mai bine decât ieri (miercuri, n. red.), chiar dacă adversara a fost diferită. Svetlana joacă lovind cu mult efect. Brady a lovit foarte tare. Sunt jucătoare diferite”, a spus Halep la conferinţa de presă de după meci, citată de WTA. ”Cred că am lovit bine mingea şi sunt foarte mulţumită de felul în care am jucat împotriva ei, deoarece e mereu dificil şi de fiecare dată avem meciuri tari”, a adăugat Halep. Rogers Cup pare a fi unul dintre turneele favorite ale româncei, care a cucerit două trofee consecutive la Montreal, în 2016 şi 2018, în timp ce la Toronto a jucat o finală în 2015 şi a disputat o semifinală în 2017. Kuzneţova este în revenire după ce a ratat debutul sezonului din cauza unei accidentări la genunchi. ”Am avut multe, multe meciuri împreună şi mereu dificile. E uimitor că încă mai joacă. După accidentarea dură pe care a avut-o, revine şi joacă la acest nivel. Este o campioană, a câştigat două titluri de Mare Şlem şi multe turnee şi o admir pentru ce face. Sper că va continua să joace, deoarece este foarte simpatică”. Halep are acum 5-3 în meciurile directe. 

sursa aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.