Se dau bani ca să-ți iei mașină! Mai ai doar două zile să aplici

0
54

Mai sunt doar două zile în care românii care au firme pot depune actele ca să primească bani pentru mașini noi. Administraţia Fondului pentru Mediu a anunțat ultimele detalii privind programul “Rabla” pentru persoane juridice.

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat 174 dosare de finanţare pentru 276 autovehicule în cadrul programelor „Rabla” pentru persoane juridice, potrivit unui comunicat al instituţiei.

De asemenea, a fost aprobat un dosar de finanţare depus de Municipiul Râmnicu Vâlcea în cadrul Programului Staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reşedinţe de judeţ.

Listele cu persoanele juridice aprobate în cadrul Programului Rabla şi dosarul aprobat pentru Programul Staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reşedinţe de judeţ au fost publicate pe site-ul AFM (www.afm.ro).

Persoanele juridice care au fost acceptate se pot adresa producătorilor/ dealerilor auto validaţi în Programului Rabla, lista acestora fiind disponibilă pe site-ul instituţiei.

Sesiunea de depunere a dosarelor atât pentru Programul „Rabla” se desfăşoară până la data de 11 octombrie 2019.

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat, recent, alte 85 de dosare pentru finanţare în cadrul Programului „Rabla Plus” destinat persoanelor juridice.

Potrivit unui comunicat al instituţiei, în marja celor 85 de dosare acceptate ar urma să fie cumpărate 211 autovehicule, din care 159 pur electrice şi 52 electrice hibride.

sursa aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.