Rusia, Iranul și Turcia, decizie radicala pentru Siria. Ce vor să facă șefii celor trei state

0
456

La un pas să semneze un accord cu privire la necesitatea alcătuirii unei comisii constituţionale siriene, care ar urma să aducă pacea în Siria. Este cazul statelor Rusia, Iranul şi Turcia care sunt pe punctul de a permite adoptarea unei noi Constituţii şi organizarea unor alegeri în această ţară devastată de aproape opt de ani război sângeros, au declarat marţi, la Geneva, surse diplomatice pentru Reuters, potrivit News.ro.

Rusia, Iranul şi Turcia se apropie de încheierea unui acord cu privire la alcătuirea unei comisii constituţionale siriene, care ar urma să aducă pacea în Siria. Miniştrii de Externe rus, turc şi iranian au început discuţii, în oraşul elveţian, în vederea încheierii unui acord în acest sens şi obţinerii undei verzi din partea ONU.

Staffan de Mistura, emisarul special ONU, care urmează să părăsească acest post la 31 decembrie, încearcă din ianuarie să stabilească lista celor 150 de membri ai Comisiei Constituţionale, în vederea unei relansări a procesului de pace în Siria.

sursa aici

Adaugă părerea ta

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.