EURO 2019 | România U21 – Anglia U21. Schimbarea pe care o face Rădoi pentru testul de maturitate de la Cesena. 10.000 de români, așteptați la meci

0
121

EURO 2019 | România U21 – Anglia U21. Tricolorii lui Mirel Rădoi dau astăzi un adevărat test de maturitate împotriva Angliei U21. Selecționerul naționalei U21 este conștient că are nevoie de jucători care sunt 100% pregătiți din punct de vedere fizic.

Astfel, fostul mijlocaș al Stelei va face o schimbare în ofensiva tricolorilor. Andrei Ivanva fi înlocuit de Florinel Coman, iar motivul nu are legătură decât cu forma fizică a celor doi. Fostul jucător al Craiovei nu a fost titular de drept la Rapid Viena, iar două meciuri în trei zile ar reprezenta un efort prea mare pentru el. Mai ales dacă ținem cont de căldura în care s-a jucat duelul din San Marino.

Pe de altă parte, valoarea celor doi este foarte apropiată și, dacă Rădoi l-a ales pe Ivan pentru primul meci, acum a venit rândul lui ”Mbappe” să se afirme la Campionatul European. De altfel, și tehnicianul a anunțat că vor fi schimbări în primul 11.

”În momentul de față, pot apărea schimbări, din punct de vedere al recuperării. Nu din punct de vedere al antrenamentelor. Trebuie luată în calcul căldura. La ora partidei, și ei vor avea schimbări în echipă și vor fi foarte proaspeți”, a comentat Rădoi.

  • 40 de meciuri și 2.130 de minute și-a trecut în cont Andrei Ivan, în toate competițiile acestui sezon, la Rapid Viena. El a marcat 3 goluri și a oferit un assist.
  • De cealaltă parte, Coman a adunat 38 de meciuri și 2.435 de minute în tricoul celor de la FCSB. El a înscris 12 goluri și a oferit și 10 pase decisive.

Echipa probabilă a României U21 (4-2-3-1): Radu – Manea, Nedelcearu, Pașcanu, Ștefan – Băluță, Cicâldău – Man, Hagi, Coman – Pușcaș

EURO 2019 România U21 – Anglia U21 | 10.000 de români sunt așteptați la meci

Echipa lui Mirel Rădoi a creat o adevărată emulație printre fanii români. Dacă la meciul cu Croația (4-1) am avut 5.000 de fani în tribune, acum, la Cesena, sunt așteptați cel puțin 10.000 de suporteri.

”Organizatorii partidei și reprezentanții UEFA au anunțat la ședința tehnică a partidei Anglia-România că s-au vândut până la această oră peste 10.000 de bilete din cele 18.000 disponibile, iar casele de bilete de la stadion vor fi deschise și mâine, începând de la ora 09:00 (un bilet costă 5 euro).

Totodată, delegația britanică a anunțat oficialii UEFA că se bazează pe aproximativ 500 de suporteri englezi, asta însemnând, după preconizările gazdelor, că în tribune am putea avea mâine peste 10.000 de români”, se arată pe site-ul oficial al FRF.

EURO 2019 România U21 – Anglia U21 | Ce așteaptă adversarii de la meciul cu tricolorii

Selectionerul Aidy Boothroyd se sperie cel mai tare de forța de grup pe care au arătat-o jucătorii noștri. Acesta a preferat să nu nominalizeze niciun adversar, atunci când a fost întrebat de cine se teme.

“Acum suntem într-o situație în care știm ce trebuie să facem și trebuie să o facem. Când am jucat împotriva lor, anul trecut, am fost foarte impresionat de echipă, de forța grupului. Toata lumea vorbea despre Pușcaș, Hagi sau Coman ca fiind starurile echipei.

Mie cel mai mult mi-a plăcut forța grupului, e un adeversar foarte dificil. Știm că nu e un meci ușor, știm că va fi foarte greu. Pentru ei e o mare oportunitate să își consolideze locul de calificare. Noi trebuie să câștigăm, ei cred că ar fi de acord și cu egalul”, a spus Aidy Boothroyd, la conferința de presă.

EURO 2019 | Grupa C – rezultate, program și clasament

18 iunie: ROMÂNIA – Croația 4-1 (Pușcaș 11-pen., Hagi 14, Băluță 66, Petre 90+3 / Vlasic 18), Anglia – Franța 1-2 (Foden 54 / Ikoné 89, Wan-Bissaka 90+5-autogol)

21 iunie: Anglia – ROMÂNIA (19:30), Franța – Croația (22:00)

24 iunie: Franța – ROMÂNIA (22:00), Croația – Anglia (22:00)

  • 1. România 1 1 0 0 4-1 3
  • 2. Franța 1 1 0 0 2-1 3
  • 3. Anglia 1 0 0 1 1-2 0
  • 4. Croația 1 0 0 1 1-4 0

Anglia – România e azi, de la ora 19:30, LIVE TEXT

mai multe aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.