Doi dintre romii care au vrut să-l bată pe poliţistul K1 după ce l-au şicanat în trafic, reţinuţi după trei luni de la incident

0
743

La mai bine de trei luni de la incident, poliţistul argeşean şicanat şi ameninţat în trafic de ocupanţi unui BMW, în timp ce se afla pe motocicletă, a depus plângere împotriva agresorilor. Doi dintre cei trei romi aflaţi BMW-ul pus de-a curmezişul străzii, care au sărit să-l bată pe motociclistul despre care habar n-aveau că e poliţist şi luptător de K1, au ajuns, joi, în arest.   Incidentul care-i va trimite, cel mai probabil, şi în judecată s-a petrecut în luna august, anul acesta, pe drumul Curtea de Argeş – Piteşti, la intrarea în comuna argeşeană Bascov.    Romii l-au blocat pe motociclist cu maşina. Poliţistul a căzut cu motocicleta, iar cei trei indivizi au coborât din autoturism înarmaţi cu bâte. Doi dintre ei s-au ales cu o bătaie zdravănă, iar cel de-al treilea a luat-o la sănătoasa.   Poliţistul s-a ales şi el cu câteva leziuni, dar nu a depus, atunci, plângere împotriva celor trei. Indivizii au primit la vremea câte o amendă de câte 200 de lei.   După trei luni, poliţistul s-a răzgândit asupra plângerii şi doi dintre cei trei indivizi au fost reţinuţi joi, 23 noiembrie.    Motociclistul – poliţist este un fost ofiţer de pază şi protecţie la Tribunalul de la Haga   Poliţistul pe care cei trei romi mai întâi l-au şicanat din BMW-ul în care circulau este agent şef-adjunct la secţia rurală Albeştii de Argeş. Din 2008,  până anul trecut, a lucrat la Curtea Penală Internaţională (Tribunalul Penal Internaţional de la Haga), instanţă unde sunt judecaţi cei care au comis genociduri, crime de război şi crime contra umanităţii.    De-a lungul celor 8 ani în care a lucrat la Tribunalul Penal Internaţional de la Haga, a avut mai multe misiuni în Balcani, inclusiv în Kosovo, pe parcursul cărora a însoţit în deplasări, ca ofiţer de pază şi protecţie, judecătorii Curţii Penale Internaţională.

sursa aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.