Cel mai mic bebeluș de s*x masculin din lume a avut la naștere 268 de grame

0
282

Un bebeluş care a cântărit la naştere doar 268 de grame a fost externat şi a ajuns acasă sănătos după ce a luat în greutate până la 3,238 de grame.

Copilul a devenit astfel cel mai mic copil de sex masculin din lume care a supravieţuit, a anunţat marţi Universitatea Keio din Tokyo, citată de agenţia Kyodo, relatează Agerpres.

Deţinătorul recordului precedent este un băieţel care a avut greutatea de 274 de grame la naştere şi a venit pe lume în 2009 în Germania, a precizat Universitatea Keio citând registrul Universităţii din Iowa în care sunt înregistraţi cei mai mici bebeluşi din lume.

Cea mai mică fetiţă a cântărit la naştere 252 de grame. Ea a venit pe lume tot în Germania, în 2015.

La nivel mondial au fost înregistraţi 23 de copii prematuri care au cântărit la naştere mai puţin de 300 de grame şi au supravieţuit, dintre aceştia doar patru fiind de sex masculin, conform ″Tiniest Babies Registry″⁣ al universităţii din Statele Unite.

Băieţelul din Tokyo s-a născut prin cezariană, intervenţie chirurgicală efectuată de urgenţă în luna august deoarece nu luase în greutate la 24 de săptămâni de gestaţie. Medicii au decis la acea vreme că viaţa sa se afla în pericol, a precizat universitatea niponă.

Bebeluşul, care încăpea în două palme la momentul venirii pe lume, a fost tratat în cadrul unităţii de terapie intensivă neonatală din cadrul spitalului până ce a luat constant în greutate şi a putut fi hrănit la sân.

El a părăsit spitalul miercurea trecută, la două luni după data prevăzută iniţial pentru externare.

sursa aici

Adaugă părerea ta

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.