Câtă apă este corect să bei în fiecare zi. Recomandarea specialiștilor

0
32

Reclamele de la televizor ne îndeamnă să consumăm minim 2 litri de lichide pe zi, lichide neînsemnând doar apă. Specialiștii în nutriție au păreri diferite cu privire la acest aspect, însă există câteva elemente comune.

În primul rând s-a demonstrat ca dacă bem 500 ml de apă  cu jumătate de oră înainte de masă vom mânca mai puțin, pentru că senzația de foame se va diminuna. Dacă suntem la dietă și consumăm multe proteine, pentru că urmăm un astfel de regim, atunci trebuie consumat minim 2 litri de apă pe zi în cazul femeilor și 3 litri în cazul bărbaților. Apă, nu lichide!

Atenție, ceaiul, cafeaua sau băuturile cu cofeină nu sunt benefice într-o dietă cu multe proteine pentru că sunt considerate a avea efect diuretic și atunci este indicat un consum și mai mare de apă. În acest caz, ele nu pot fi încadrate la lichidele necesare organismului.

Specialiștii ne indică să consumăm, într-o dietă normală, între 2 și 3 litri de lichide pe zi, însă ne atrag atenția că trebuie să reglăm cantitatea și în funcție de temperatura de afară. Trebuie să ne menținem hidratați, iar dacă este foarte cald și transpirăm mult, putem ajunge chiar și la 3-4 litri de lichide pe zi. O hidratare în exces în perioade reci nu este indicată.

Așadar nu beți apă degeaba, dar aveți grijă să fiți mereu hidratați.

sursa aici


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.