Nucilor le este permis să cadă din pom. Decizia a fost luată de Tribunal

0
298

Un tribunal din Germania a decis că nucilor le este permis să cadă din pom. Magistrații au dat această sentință neobișnuită în cazul unei femei care și-a dat în judecată vecinul pentru că nucile care au căzut din copacul acestuia i-au distrus mașina. Instanța a stabilit, însă, că incidentul a fost cauza de un proces natural.

Mai mult, același Tribunal a stabilit că arborele vecinului a crescut pe proprietarea femeii în urma unei „erori statistice”, informează Deutsche Welle (DW), citat de Agerpres.ro.

Un tribunal regional din Frankfurt au dispus că nucilor le este permis să cadă din nuci deoarece acest lucru, care se întâmplă an de an toamna, poate fi considerat „o întâmplare care face parte din natură”.

Sentința a fost pronunțată în dosarul unei femei care și-a dat în judecată vecinul. Ea a cerut despăgubiri, după ce mașina ei a fost distrusă de nucile care au căzut dintr-un nuc aflat în curtea vecinului.

„Reclamanta susţine că nucile şi crengile cu nuci au căzut pe vehiculul ei ca urmare a rafalelor puternice de vânt dintr-o noapte din luna octombrie 2013, cauzând daune caroseriei, capotei şi plafonului”, se arată în hotărâre.

Conform sursei citate, femeia a cerut despăgubiri în valoare de 3866,36 de euro, sumă cheltuită pentru repararea mașinii.

Mai mult, crengile copacului vecinului s-au extins cu 1,5 metri pe proprietatea femeii din cauza unei „erori statistice”, se arată în hotărârea judecătorească. În schimb, vecinul inculpat susține că a tăiat frecvent crengile, însă arborele s-a încăpățânat să crească în acea direcție.

Femeia a cerut în scris să fie amenajat un adăpost deasupra mașinii sale, însă vecinul ei nici nu a vrut să audă despre asta.

sursa aici

Adaugă părerea ta

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here