„M-am măritat cu Bogdan, deși mama mi-a spus să nu o fac. După doi ani, am rămas însărcinată. Exact în cea mai fericită zi, cineva a sunat la ușă…”

0
577

S-au cunoscut la școală. Ea era profesoară, iar el tatăl unuia dintre elevii săi. După mai multe insistențe, a decis să îi acorde o șansă.

Încă din prima clipă, când l-a zărit, mama femeii i-a spus că o să sufere mult din cauza acestui bărbat și a sfătuit-o să nu se mai vadă cu el. În plus, aflase că bărbatul fusese căsătorit de trei ori și că ultima soție i-a fugit de acasă. De atunci, ar fi jurat să se răzbune, să nu ierte nicio femeie.

„Două luni mai târziu, îmi schimbam numele de familie în Dumitru, fiind a patra soție a lui Bogdan. Deveneam mama vitregă a lui Sorin, copilul lui de doisprezece ani și elevul meu. Am avut vreo doi ani minunați, în care am crezut că ating cerul cu mâna, că sunt aproape de nori. Nu credeam că există pe lume femeie mai fericită. Bogdan era foarte atent, prevenitor, iubitor, îmi făcea tot timpul surprize, cadouri. Ne iubeam nebunește, nu ne mai săturam unul de celălalt. Abia așteptam să ajungem acasă, ca să facem dragoste. Iubirea noastră nu a fost umbrită deloc în acești doi ani. Până și mama parcă se liniștise, acceptase ideea că m-am căsătorit cu Bogdan, că nu mai avea cum să mă despartă de el. Deși, uneori, mai venea acasă la noi și mă mai înțepa. Spuneam că au trecut doi ani de fericire când s-a întâmplat ceva ce n-am să uit niciodată. Știu că era o zi ploioasă, dar pentru mine era soare, fiindcă aflasem că voi avea un copil. Eram în al nouălea cer, toată lumea era a mea. Vorbeam la telefon cu Bogdan, când am auzit soneria. Când am deschis ușa, în fața mea stătea o femeie de vreo treizeci de ani, îmbrăcată complet aiuristic. Era tare caraghioasă și am zâmbit, fără să vreau.

– Doamna Dumitru? a întrebat ea pășind spre mine, ca să intre în casă. Sunt Ioana, soția lui Bogdan, a mai zis făcând încă un pas și întinzându-mi mâna. Am rămas mască. Normal că nu mă așteptam ca una dintre nevestele lui Bogdan să-mi intre pe ușă, fără măcar să mă anunțe. (…)

– Uite de ce-am venit, a zis ea. Cu siguranță că nu știi adevărul. Bogdan, așa cum îl știu eu, nu ți-a spus o vorbă. L-ai întrebat unde pleacă în fiecare sâmbătă după-amiază?

Doamne, parcă vorbea mama! Atunci mi-am adus aminte că și ea mă întrebase același lucru.

– Nu l-ai întrebat, văd asta în ochii tăi. Ei, bine, vine la mine, la spital. Mi-aduce flori, flori pe care le văd și aici, în casa asta, unde am trăit împreună cu el. Am avut grijă de băiatul lui timp de șapte ani, de când i-a murit mama, a doua nevastă a lui Bogdan. și într-o zi, pac, a venit boala asta, n-am mai putut să respir decât cu aparate și m-am dus la spital. I-am redat libertatea lui Bogdan după un an, am divorțat, nu avea rost să-l leg de mâini și de picioare. Trebuia să aibă viața lui, să fie liber. Am rămas internată, nu pentru că aș avea nevoie de spitalizare, dar pentru că nu am unde să mă duc, m-am obișnuit acolo și, apoi, directoarea adjunctă e sora mea, mi-a dat o rezervă, mă simt foarte bine…

Un an am trăit în tensiune, totul era negru în jurul meu, nu mai era lumina din fiecare zi. Parcă și el se întuneca, lipsea din ce în ce mai mult de-acasă, ca și cum i-ar fi fost greu să stea cu mine”, a povestit femeia, în revista „Povestea mea”. În cele din urmă, cei doi au divorțat, nu înainte ca femeia să renunțe la copil.

sursa aici

Adaugă părerea ta

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here