EXCLUSIV. Ştim ce vor fi gemenii Valentinei Pelinel

0
240

Am aflat se*ul gemenilor Valentinei Pelinel. Viitoarea soţie a lui Cristi Borcea va deveni, din nou, mamă, peste câteva luni, când îi va dărui fiului ei două surioare.

Astăzi este o zi mare în viața celor doi îndrăgostiți, Valentina Pelinel și Cristi Borcea. Cei doi vor vor spune „da” la Starea Civilă, într-un cadru extrem de restrâns. Bucuria este cu atât mai mare cu cât Valentina Pelinel este însărcinată cu gemeni!

 

Cea mai tare exclusivitate a momentului!Valentina Pelinel este însărcinată cu gemeni, iar noi vă informăm că blondina va naște două fetițe! Bucuria este cu atât mai mare cu cât cei doi au hotărât să-și unească destinele astăzi, în compania familiei și a celor mai buni prieteni, într-un cadru restrâns și familiar.

Valentina Pelinel a aflat, recent, că este însărcinată

Valentina Pelinel a primit, recent, confirmarea că este însărcinată, din nou. Mamă a unui băieţel în vârstă de 2 ani şi trei luni, pe nume Milan Cristian, viitoarea soţie a lui Cristi Borcea contribuie semnificativ la creşterea numărului moştenitorilor fostului acţionar de la Dinamo şi va aduce pe lume o pereche de gemeni.

Conform surselor exclusive www.spynews.ro, Valentina Pelinel a mers recent la clinică, acolo unde a aflat cu mare bucurie că va deveni mamă de fete, în câteva luni. Fericită şi nerăbdătoare, primul căruia i-a dat marea vestea cea mare a fost chiar Cristi Borcea, bărbatul pe care l-a aşteptat cu devotament să părăsească închisoarea.

 

Blondina a declarat, în exclusivitate pentru www.spynews.ro, că sarcina este reală și urmează să devină mămică de gemeni. „E adevărat, sunt însărcinată! Da, vom avea gemeni”, a declarat Valentina Pelinel, exclusiv, pentru www.spynews.ro.

sursa aici

R.D.

Adaugă părerea ta

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here