Ce s-a întâmplat cu șoferul care făcea live pe Facebook și a provocat moartea a două persoane

0
211

Şoferul care a provocat un accident rutier mortal, vineri seara, la Slătioara, a fost reţinut de poliţişti şi va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă, el fiind acuzat de ucidere din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului.

Bărbatul avea o alcoolemie de 0,58mg/l în aerul expirat imediat după producerea accidentului rutier în care două persoane au murit. El se află în prezent la spital, sub pază, pentru că a acuzat dureri în zona toracelui atunci când poliţiştii l-au dus în arest.

„Şoferul a fost reţinut pentru 24 de ore. Întrucât la introducerea în arest a acuzat dureri la nivelul toracelui a fost transportat la spital, unde a rămas sub pază permanentă a poliţiştilor. În decursul zilei de sâmbătă se va propune arestarea preventivă a acestuia”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Cristian Grigorescu.

Două persoane au murit vineri seara în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, unul fiind condus de un bărbat aflat sub influenţa alcoolului, potrivit reprezentanţilor IPJ Olt.

Autoturismul condus de bărbatul care consumase alcool a intrat pe contrasens şi a lovit frontal o altă maşină.

„Şoferul unui autoturism, un bărbat aflat sub influenţa alcoolului – 0,58mg/l în aer expirat – a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe DJ 677, în comuna Slătioara, a intrat pe contrasens şi a lovit frontal un alt autoturism. În urma accidentului, şoferul celui de-al doilea autoturism şi o pasageră din maşina care a intrat pe contrasens au decedat”, a spus Grigorescu.

O înregistrare video a accidentului a fost postată pe internet de către un pasager care transmitea live, pe facebook, în momentul impactului.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducere din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului.

sursa aici

Adaugă părerea ta

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here