Anunțul CATEGORIC al lui Hagi care dinamitează meciul decisiv cu CFR Cluj!

0
313

Gică Hagi şi ceilalţi oameni importanţi de la clubul din Ovidiu anunţă că Viitorul va juca la fel cum a făcut-o CFR în ultima etapă a sezonului trecut, când clujenii au produs un meci foarte bun şi au pus în pericol titlul pentru trupa lui Gică.

 

Gică Hagi e prieten cu Dan Petrescu, numai că CFR Cluj a încercat anul trecut să facă absolut orice pentru a o împiedica pe Viitorul să ia titlul de campioană. În ultima etapă a sezonului precedent, situaţia era fix inversă faţă de cea de acum. Se juca Viitorul – CFR, iar gazdele aveau nevoie de succes pentru a nu pierde primul loc. Ardelenii au mers la Ovidiu şi au jucat ca şi cum meciul ar fi avut miză mare pentru ei, au ratat două situaţii mari prin Omrani, ambele la scorul de 0-0.

Acum, cei mai importanţi oameni de la Viitorul, antrenorul şi omul numărul 1 din conducere, anunţă şi public ceea ce transmiseseră şi în interiorul Academiei: „Mergem să jucăm, să le plătim cu aceeaşi monedă”. Mai întâi a spus-o directorul general, Cristi Bivolaru: „Cum vom juca la Cluj? Păi, o să mergem să-i chinuim, aşa cum au procedat şi ei”.

Inclusiv Hagi a avut o reacţie asemănătoare, imediat după succesul cu Poli Iaşi, scor 1-0. „La Cluj ne vom duce să jucăm. Vom juca aşa cum au jucat şi ei anul trecut”, a declarat Hagi.

sursa aici

Adaugă părerea ta

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.