Afla cine a castigat Eurovisionul

0
170

EUROVISION 2018. Netta reprezentanta Israelului la Eurovision 2018, a câştigat trofeul competiţiei cântecului european, în urma marii finale ce a avut loc la Altice Arena, sâmbătă noaptea.

Israel a cumulat 529 de puncte, pe locul al doilea şi al treilea clasându-se Cipru, cu 436 de puncte, respectiv Austria, cu 342 de puncte.

Artiştii ce au evoluat în finala Eurovision, în ordinea intrării în scenă, au fost: Melovin, cu „Under the Ladder” (Ucraina), Amaia y Alfred – „Tu cancion” (Spania), Lea Sirk – „Hvala, ne” (Slovenia), Ieva Zasimauskaite – „When We’re Old” (Lituania), Cesar Sampson – „Nobody but You” (Austria), Elina Nechayeva -„La Forza” (Estonia), Alexander Rybak – „That’s How You Write a Song” (Norvegia), Cláudia Pascoal – „O Jardim” (Portugalia), SuRie – „Storm” (Marea Britanie), Sanja Ilic & Balkanika – „Nova Deca” (Serbia), Michael Schulte – „You Let Me Walk Alone” (Germania), Eugent Bushpepa -„Mall” (Albania), Madame Monsieur – „Mercy” (Franţa), Mikolas Josef – „Lie to Me” (Republica Cehă), Rasmussen – „Higher Ground” (Danemarca), Jessica Mauboy – „We Got Love” (Australia), Saara Aalto – „Monsters” (Finlanda), EQUINOX – „Bones” (Bulgaria), DoReDos – „My Lucky Day” (Republica Moldova), Benjamin Ingrosso – „Dance You Off” (Suedia), AWS – „Viszlát Nyár” (Ungaria), Netta – „Toy” (Israel), Waylon – „Outlaw In ‘Em” (Olanda), Ryan O’Shaughnessy – „Together” (Irlanda), Eleni Foureira – „Fuego” (Cipru) şi Ermal Meta & Fabrizio Moro – „Non Mi Avete Fatto Niente” (Italia).

Momentele artistice din afara competiţiei au cuprins intervenţii ale stelelor muzicii fado, Ana Moura şi Mariza, dar şi a câştigătorului Eurovision 2017, Salvador Sobral.

Show-ul marii finale nu a fost lipsit de incidente. O persoană a intrat în scenă în timpul prestaţiei reprezentantei Marii Britanii, SuRie, şi i-a luat microfonul acesteia. După câteva secunde, artista a continuat să cânte iar persoana intrusă a fost reţinută de forţele de securitate din arenă.

Câştigătorul Eurovision 2018 a fost desemnat în urma votului publicului şi juriilor de specialitate din cele 43 de ţări participante. Votul specialiştilor şi cel al telespectatorilor au avut ponderi egale.

Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 63 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.

Sursă: Agerpres

Adaugă părerea ta

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here