În 1977 a salvat de la moarte o fetiță cu arsuri pe tot corpul, apoi a uitat de ea. Peste 40 de ani asistenta a văzut o poză care i-a schimbat pentru totdeauna viața, a aflat ceva după care nu va mai fi niciodată același om: „Desfigurată, eu…

0
510

Povestea Amandei Scarpinati seamănă mai mult cu un film decât cu o istorie care s-ar putea întâmpla în viața reală. În prezent toți o privesc drept o femeie frumoasă în vârstă de 38 de ani, dar foarte puțini știu prin ce a trecut ca să ajungă astfel și ce supriză avea să o aștepte în viitor.

În luna ianuarie a anului 1977 Amanda avea doar 3 luni de la naștere și suferise arsuri pe tot corpul, de aceea a fost dusă la spitalul Olbany din New York unde medicii au făcut imposibilul și au salvat-o.

p1

Printre medici s-a remarcat o simplă asistentă medicală care a avut grijă de cea mică tot timpul cât a stat în spital. Cineva le-a făcut câteva poze care sunt singurele amintiri pe care amândouă le au din acea vreme.

Din păcate din cauza arsurilor Amanda a fost desfigurată iar copiii de vârsta ei râdeau de ea, dar ea ajungea acasă plângând și lua aceste poze și le privea multă vreme amintindu-și dragostea și gingășia pe care le-a primit de la această străină care, de atunci, i-a dat putere să meargă mai departe, deoarece e nevoie de o inimă foarte mare pentru a purta atât de multă grijă și dragoste pentru un copil străin în mod gratuit, fără să aștepți nimic în schimb.

p2

Iată ce mărturisește Amanda: ,,Copiii de vârsta mea își băteau joc de mine, pentru că arsurile m-au desfigurat. Eu însă priveam ore în șir aceste fotografii și vorbeam imaginar cu această femeie, deși nu știam cine este” .

mai multe aici

Adaugă părerea ta

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here